I wish life had an UNDO key.

Mi-a plăcut când am citit asta, acum vreo 15 ani. Internetul abia zburda, prindea viteză la noi, iar vorba asta definea cam ce putem face acolo şi nu puteam face aici, în offline ul de toate zilele.

Aşa şi cu backup –urile.

Să poţi salva, depozita, păstra ce e important. Milioane de poze din zeci de călătorii, că poate te loveşte la pensie cheful de scris memorii; documente de lucru, documente de suflet, acte, chestii, socoteli, pdf uri cu carti, descărcate legal, pe bani, yeah, right; plus acei martori muţi şi transportabili ai vieţilor noastre. Personală, profesională, văzută şi nevăzută.

Un hard disk a apărut, aşadar, ca o mare urgenţă, pentru că tot citeam despre ce poţi păţi dacă şi când rămâi fără documente. Iar aşa ceva era peste poate.

De salvat mai salvasem/ mutasem, de pe laptopurile ori desktopurile anterioare, când cu memory stickul, când cu metoda „Ce se taie nu se fluieră, ia să nu mai păstrăm asta”. Dar cum a trecut timpul şi folderele s-au înmulţit, importanţa a crescut şi tot aşa, toate pe Citius Altius Fortius, am hotărât să cumpăr un hard disk extern.

Cercetare pe internet, preţuri, capacitate, unul nici prea mare, nici prea ieftin. Aveam de salvat 45 GB, deci hai, cu o marjă de timp, îmi trebuiau 100 GB, cele mai mici HDD aveau 500 GB. Nu-i mult, nu-i puţin, aşa că am luat unul de 1 TB. Cu mai puţin de 100 de euro.

–       Ce culoare vreţi? Avem albastre, mai avem, ăăă…
–       Albastru e perfect, că oricum nu contează. Ce, îl asortez cu mobila?

HDD-urile erau ţinute încuiate, în vitrina insulă din mijlocul raionului de electrocasnice, electronice şi telefoane. Legate bine, la rang de preţioase.

De teamă să nu pierd. De teamă să nu uit.

Un terabit mare cât viaţa mea, de azi şi de acum înainte.

Nu ştiu dacă voi pierde ceva, nu ştiu dacă voi avea nevoie de 80% din ce am salvat pentru păstrare. Şi dacă planeta râmâne fără electricitate, cum mai recuperăm ceva de pe device-urile astea?, cum zice gluma reducerii la absurdul întoarcerii la natură şi cremene.

Dar mie manevra cu hardul extern mi-a dat un confort psihic. În lumea STRESATAĂĂĂ ŞI STRESANTĂĂĂĂĂ de azi, cred că nu e puţin lucru să dormi liniştit că ai salvat ceva din viaţa ta şi că te-a costat mai puţin de 100 de euro.

Contributor: Mădălina Ionescu, jurnalist

Sursa foto: Reproducere René Magritte, Les Mémoires d’un saint, 1960

Oameni şi experienţe backup experiente front guest post hard disk extern HDD