Centrul de Excelență pentru Comunicare Strategică NATO din Letonia a publicat săptămâna aceasta un nou studiu în cadrul raportului trimestrial Robotrolling.
Noua ediţie a raportului analizează activitatea intensă din perioada august – octombrie a conturilor de tip bot care comunică în mod automatizat, în limba rusă, pe Twitter, despre prezenţa NATO în regiunea baltică.
Din punct de vedere cantitativ, studiul arată că numărul conturilor automate care publică mesaje în limba rusă este aproape dublu faţă de cele care folosesc limba engleză.
Mesajele pe care le transmit roboţii fac referire la exerciţiile NATO şi la prezenţa militară a Alianţei în Polonia, Estonia şi Letonia. Discursul roboţilor în limba rusă despre NATO este murdar, dinamic şi înşelător, descrie raportul Robotrolling.
Din datele acestui studiu reiese şi faptul că Twitter este mai puţin eficient la ştergerea conţinutului generat automat în limba rusă decât o face pentru mesajele publicate în engleză.
DOCUMENT: Raportul Robotrolling în format PDF

Lasă un comentariu