INTERVIU cu demolatori de mituri. Radiografia societăţii digitale româneşti, alături de Irinuca Văduva – ECDL România

Publicat de

IT-iştii români au o reputaţie bună în toată lumea, dar în realitate România este pe ultimul loc la alfabetizarea digitală în Europa. Limba română este printre cele mai vorbite limbi în marile companii la nivel mondial, dar în realitatea de lângă noi, în companiile româneşti şi în instituţiile de stat, certificarea competenţelor digitale aproape că nu există, iar angajaţii resimt formarea digitală ca pe o obligaţie. Societatea dispune de conexiune foarte bună la internet, cetăţenii au acces şi apetenţă pentru tehnologie de ultimă generaţie, dar şefii companiilor şi decidenţii din instituţii opun rezistenţă la tehnologizare. Se fac investiţii în tehnologie de ultimă generaţie, dar există oameni care ezită să o folosească pentru că nu fac un efort să dobândească competenţele necesare.

Imaginea corectă şi reală a societăţii digitale nu este cea văzută doar în bula de Facebook a fiecăruia, prin prisma ştirilor despre succesele unor profesionişti IT în companii de renume sau despre performanţele olimpicilor la informatică. Atunci când apar ştiri despre dezvoltarea unui SMART CITY, nimeni nu îşi pune problema cât de competenţi şi cât de inteligenţi vor fi oamenii care îl vor popula. Altfel, există pericolul unui „oraş inteligent” pustiu, dotat cu o tehnologie pe care foarte puţini ştiu să o folosească responsabil.

Competenţele digitale ale societăţii iau în calcul folosirea tehnologiei de către toţi cetăţenii, cu toate gradele de educaţie şi de specializare, nu doar elitele.

Folosirea funcţiilor de bază ale ultimului model de smartphone nu face pe nimeni competent digital, la fel de bine cum lipsa celui mai performant model nu împiedică pe cineva să cunoască şi să se educe permanent într-un domeniu care ne invadează tot mai mult viaţa.

Am stat de vorbă cu Irinuca Văduva, general manager ECDL România, despre ce înseamnă educaţie digitală în România, despre interesul românilor pentru dezvoltarea competenţelor digitale şi, mai ales, despre deficienţele pe care le-a constatat din poziţia de a conduce o organizaţie care are contact real şi permanent cu generaţiile de tineri şi de adulţi care acordă atenţie nevoilor de educaţie impuse de evoluţia tehnologică.

La finalul discuţiei, am strâns suficiente argumente pentru a demola miturile ţesute în societatea românească cu informaţii care întreţin un peisaj frumos, dar ireal, fals şi distructiv. Atât de nociv încât se pierde contactul cu realitatea şi neştiind exact unde suntem nu vom şti ce avem de făcut mai departe.

1. NATIVII DIGITALI SUNT UN MIT

Deşi termenul de „digital native” a fost introdus în agenda publică de peste 15 ani, semnificaţia lui în societatea românească a fost combătută cu patru ani în urmă dar nu prea multe s-au schimbat în această abordare.

„Dacă ne referim la toţi utilizatorii români, abilităţile digitale sunt aproape nule. Dacă începem să restrângem targetul, ele încep să crească. Dar realitatea ne spune foarte clar că nativii digitali sunt un mit şi tendinţa din ultimii ani este de a-i considera pe copii şi pe tineri ca fiind experţi digitali doar pentru că sunt înconjuraţi de telefoane, de tablete, au laptopuri, îşi descarcă tot felul de aplicaţii, stau pe reţele de socializare. FALS! Ei vor deveni, dacă nu sunt deja, nişte tineri angajaţi care trebuie pregătiţi apoi să fie eficienţi şi să îşi facă treaba fără să scadă productivitatea şi să piardă enorm de mult timp realizând nişte taskuri simple şi uzuale.

Accesul la tehnologie nu vine la pachet şi cu competenţele necesare folosite util şi eficient. Nu există nativi digitali în adevăratul sens al cuvântului. Este ca şi cu permisul auto. Ne-am născut printre maşini, asta nu înseamnă ca şi ştim să conducem maşinile alea într-un mod în care să nu îi rănim pe alţii pe stradă, într-un fel responsabil. Este adevărat, competenţele digitale devin la fel de importante ca şi scrisul şi cititul.”

2. „PERICOLUL” TEHNOLOGIEI

„Responsabilitatea pentru accesul copiilor la tehnologie aparţine Părinte + Şcoală, nu există doar părinte sau doar şcoală când vine vorba despre educaţia unui copil. Tehnologia trebuie îmbrăţişată, nu trebuie interzisă. Sunt directori care au interzis Internetul în şcoală. Greşit! Internetul trebuie să fie folosit în procesul de învăţare şi atunci copilul va vedea că tehnologia foloseşte la cu totul altceva şi îl ajută într-un mod eficient. Dacă va învăţa de mic, o va folosi în consecinţă. Dacă va fi interzisă în procesul de educaţie, copilul va percepe tehnologia doar ca pe un mijloc de joc şi de socializare.”

3. REZISTENŢĂ LA TEHNOLOGIE

„În România, există încă REZISTENŢĂ LA TEHNOLOGIE. Noi, ca organizaţie care activează în domeniu, o simţim destul de pregnant. Există cel puţin rezistenţă la nivel de management, nu luăm în calcul companiile tech sau multinaţionale. Ne referim la România, la tot soiul de companii şi organizaţii. Există managementul speriat de tehnologie, există şi aşa ceva în România. Există categorii profesionale care preferă în continuare să „plimbe” hârtie. Nu au încredere în email şi în mesajul online sau în documentele transmise online. Preferă să le tipărească, să le scrie, eventual să le scrie de mână. Nu poţi să fugi de tehnologie, este o nebunie să te opui.

Sunt studiile ECDL la nivelul companiilor din mai multe ţări care arată câţi bani se pierd din cauza faptului că tehnologia nu este implementată într-un mod corect şi eficient la nivelul organizaţiilor.”

4. ROMÂNIA, PATRIA SPECIALIŞTILOR IT

„Se spune că în Silicon Valley sau la Microsoft a doua limbă vorbită este româna, că avem nişte specialişti IT&C extraordinari recunoscuţi. Dacă ne uităm la numărul de specialişti IT & C români, acesta este mai mic decât media Uniunii Europene. Informaţia reală ne-o spune indicele DESI – Indicele Economiei și Societății Digitale.”
*(PDF cu raportul în limba română)

captura DESI IT
Şi cum ajung totuşi românii să se evidenţieze în acest domeniu?

„Să nu uităm că suntem şi o forţă de muncă ieftină şi din cauza asta poate că exportăm atât de mult. Scăderea populaţiei şi migraţia forţei de muncă din România ne-au adus o aură la nivel mondial. Nu neg profesionalismul acestora. Avem o şcoală care îi pregăteşte foarte bine pe aceşti specialişti, dar nu sunt suficienţi. Sunt buni, puţini, ieftini şi pentru asta sunt expuşi şi evidenţiaţi.”

5. COMPETENŢE DIGITALE ELEMENTARE

Mirajul IT-ului care a cuprins societatea distrage atenţia de la o necesitate de bază. Toată lumea vrea să fie specialist IT, dar nimeni nu e conştient că ar trebui să înceapă educaţia digitală cu noţiuni de bază. Specializarea în IT şi educaţia digitală sunt două noţiuni diferite ca sens, deşi au ca numitor comun folosirea tehnologiei.

„Nu toată lumea trebuie să devină specialişti IT. Nu toată lumea trebuie să fie raportată la această categorie socio-profesională. Noi lucrăm cu masele. Misiunea noastră este una de alfabetizare digitală şi de creştere a competenţei digitale în România şi aici stăm foarte prost ca ţară, suntem tot timpul pe ultimul loc, tot timpul sub Bulgaria. Ca naţiune, NU AVEM COMPETENŢE DIGITALE ELEMENTARE.

6. SUPRAEVALUAREA

Mulţi ştiu, puţini cunosc. Cam aşa s-ar putea spune pe scurt despre alfabetizarea digitală a tinerilor liceeni.

„Lucrăm foarte mult cu tinerii pentru că au beneficii la bacalaureat prin obţinerea certificatului ECDL. SUPRAAPRECIERERA este o problemă.

Tinerii, când aud de ECDL, spun că este simplu şi vin nepregătiţi, bazându-se pe ceea ce cred ei că ştiu deja. Primele examene pe care le dau copiii foarte buni sunt picate pentru că au tendinţa să ia de-a gata, se supraevaluează, nu se pregătesc şi pică. În general, primele examene pe module simple se pică. Doar apoi conştientizează că este un examen practic, că trebuie să ştie să facă nişte lucruri şi se pun pe studiat.”

7. FORŢĂ DE MUNCĂ CU COMPETENŢE DIGITALE

„România stă prost, aşa cum arată raportul de ţară, în privinţa forţei de muncă cu competenţe digitale. România are un procent DUBLU de forţă de muncă cu competenţe digitale NULE sau foarte slabe faţă de media din Uniunea Europeană. La noi, 66% dintre angajaţi nu au competenţe digitale, faţă de 33% cât reprezintă media la nivelul UE. Asta ne clasează pe ultimul loc.”

8. INVESTIŢII ÎN FORMARE CONTINUĂ

Tot indicele DESI dezvăluie că în România se investeşte foarte puţin în formare şi dezvoltare profesională. Dacă în Europa este o medie de 12% dintre angajatori care alocă bugete pentru formarea continuă a angajaţilor, în România sunt 1%.

Vina pentru această situaţie se împarte între lipsa de fler a angatorului şi lipsa de interes a angajatului.

„Nici angajatorul nu pune accent pe chestiunea aceasta, ţine de mentalitate, l-ai luat pe angajat, îl plăteşti, e suficient, şi nu îşi dă seama că de fapt şi angajatul trebuie să ţină pasul cu realitatea din jurul lui. Bănuiesc că e ceva comun ca bugetele de formare profesională şi de marketing să fie cenuşăresele. E şi rezistenţa angajatului şi lipsa de interes pentru a fi în pas cu evoluţia. Sunt foarte puţini cei care îşi mai propun să înveţe ceva după ce se văd deja în câmpul muncii şi au o specializare.”

9. RECRUTAREA SUPERFICIALĂ A RESURSELOR UMANE DIGITALIZATE

Recrutarea în România, cel puţin din perspectiva competenţelor digitale, se face destul de haotic. Mulţi dintre oamenii care aleg forţa de muncă potrivită nu verifică şi pleacă de la prejudecată că toţi ştiu şi nu mai este nevoie de atestarea competenţelor de bază. Realitatea din birou îi contrazice ulterior şi nimeni nu îşi asumă responsabilitatea deciziilor proaste.

„Sunt specialişti în Resurse Umane care fac aceeaşi greşeală pe care o fac utilizatorii: pleacă din start de la ideea că se ştie, că orice tânăr din ziua de azi are competenţe digitale. Merg pe principiul: dacă un copil de 3 ani ştie să acceseze un clip pe YouTube, cum să nu ştie un tânăr de 20 de ani să lucreze în nişte aplicaţii?

Şi e şocant că asculţi tipul acesta de discurs din partea unor oameni care aplică nişte standarde la rândul lor în procesul de recrutare şi, după aceea, tot ei se plâng că tinerii sunt nepregătiţi şi că au o rată mică de productivitate.”

10. DIGITALIZAREA PROFESORILOR ŞI FUNCŢIONARILOR PUBLICI

În sistemul public există organizaţii acreditate ECDL pentru evaluarea competenţelor digitale. De-a lungul timpului, un procent minimal de profesori şi funcţionari publici, raportat la numărul lor total, au ajuns să fie evaluaţi la standardul ECDL.

„Un număr de aproximativ de 32.000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar (reprezentând cca. 1,52% din total, la nivel naţional) au avut oportunitatea de a obţine gratuit certificarea ECDL prin proiecte europene, dintre care cca. 23.000 s-au şi înscris în programul de certificare şi, până acum, aproape 19.500 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar din România au obţinut Permisul ECDL, finalizând procesul de instruire şi certificare.”

10% din numărul funcţionarilor publici au competenţe digitale certificate.

„Un proiect major derulat de ANFP a dat posibilitatea la aproape 12.000 de angajaţi din administraţia publică centrală şi locală să obţină certificări ECDL. Alte proiecte mai mici derulate de ANAF, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Agriculturii şi alte instituţii au mai inclus încă 2.000 de certificări ECDL (total 10% din numărul total de funcţionari publici din România).

Nu aş putea să spun care este nivelul de competenţe digitale ale funcţionarilor publici, în masă. Cei mai mulţi dintre ei şi-au luat certificarea ECDL participând la programe de instruire finanţate, dar sunt şi funcţionari publici care au obţinut certificarea din propria iniţiativă pentru că este solicitată la angajare sau la promovare. Anunţurile de angajare în administraţia publică cer competenţe digitale şi echivalează cu certificarea ECDL în acest moment”.

11. CONŞTIENTIZAREA NEVOII DE SECURITATE CIBERNETICĂ

Securitatea cibernetică nu este o prioritate pentru utilizatorii de tehnologie din România, deşi conştientizarea pericolelor a crescut interesul pentru securitate în acest domeniu. Deşi s-au făcut primii paşi în educaţia securităţii cibernetice şi în specializarea profesioniştilor, resursele sunt în continuare insuficiente în comparaţie cu interesul oamenilor.

„Până să vină ransomware peste noi, securitatea cibernetică nu interesa aproape pe nimeni. Noi suntem parteneri Sigur.Info Safer Day încă de la lansare, din 2008. Cei de la Salvaţi Copiii duceau o campanie prin şcoli, dar nu avea un ecou foarte mare. A trebuit să se întâmple răul cel mai rău ca oamenii să îşi pună întrebări. Odată cu digitalizarea cresc riscurile în mediul online şi mulţi au înţeles acest lucru. Nu se conştientizează că tehnologia este manevrată tot de om. Chiar dacă riscurile sunt cibernetice, ele îşi fac loc tot din necunoştinţă şi din lipsa de educaţie cibernetică a oamenilor. ”

Făcând o comparaţie pentru interesul faţă de securitatea cibernetică în mediul de stat şi în cel privat, balanţa se înclină mai mult spre categoria companiilor private.

„Cred că sunt mai intesaţi cei din mediul privat în acest moment pentru că îşi dau seama că pierd bani. La privat presiunea e mai mare. La stat se rezolvă, nu cad capete, nu rămâne nimeni fără slujbă în cazul unor breşe de securitate.”

12. EDUCAŢIA PRIVIND SECURITATEA CIBERNETICĂ ÎN ŞCOLI

„Programa şcolară de liceu şi cea aferentă ciclului gimnazial recent introdusă includ noţiuni de securitate online. În Profilul ECDL pentru BAC, nu a fost inclus şi modulul IT Security întrucât modulul Utilizarea computerului, ce face parte din ECDL PROFIL BAC , conţine noţiuni basic de securitate.

Modulul IT Security de la ECDL este cel mai cerut de profesori şi de liceeni după ce termină modulele obligatorii pentru BAC. Este cerut şi datorită profesorilor care conştientizează riscurile online şi vin cu propunerea IT Security către elevi.”

13. EDUCAŢIA MEDIA ÎN SPAŢIUL DIGITAL. COMPETENŢE DIGITALE ÎN COMUNICARE ŞI INFORMARE

Interesul organizaţiilor media pentru nivelul de educaţie digitală a propriilor angajaţi este inexistent. Din experienţa ECDL, nu există manageri ai instituţiilor de presă care să solicite verificarea nivelului de alfabetizare digitală la nivelul redacţiilor. Se propagă şi în acest domeniu aceeaşi părere universal greşită că toată lumea ştie.

„Şi mass-media a propagat de-a lungul vremii mentalitatea că suntem foarte buni la tehnologie şi că nu avem probleme de fapt.”

NOI MODULE ECDL: Information LiteracyMultimedia, Data Protection Officer

„ECDL Foundation ţine pasul cu evoluţia tehnologiei şi actualizează modulele disponibile. Există Digital Marketing şi Online Colaboration destinate competenţelor de utilizare a tehnologiei pentru comunicare. La nivelul ECDL Foundation este un modul de Information Literacy şi de Multimedia care vor pătrunde şi în România. Mai mult, având în vedere aplicarea GDPR, ECDL va avea un modul de Data Protection Officer. Se va lansa la nivel internaţional o programă standard care poate să ajute foarte mulţi actori din piaţă.”

…………………………………………………………………

INFO:

ECDL – European Computer Driving License = Permis European de Utilizare a Computerului

ECDL România este deținătoarea licenței exclusive a European Computer Driving Licence (ECDL) în România și Moldova, care oferă certificarea noţiunilor de bază privind educaţia digitală.

Programul ECDL/ICDL este administrat la nivel mondial de către Fundaţia ECDL (ECDL Foundation) cu sediul central la Dublin, Irlanda.

Fundaţia ECDL este o organizaţie non-profit, rolul ei fiind acela de a promova, dezvolta şi certifica abilităţile de operare pe computer şi cunoştinţele IT. Acesta se realizează prin acordarea sub-licenţei ECDL unor organizaţii locale, care administrează programul la nivel naţional conform standardului stabilit de Fundaţia ECDL.

Promotorii standardului ECDL în România

Introducerea standardului ECDL în România a avut loc în perioada de preaderare a României la Uniunea Europeană, fiind un standard promovat de Comisia Europeană ca standardul de valoare şi certificare a competenţelor digitale pentru toată lumea.

Aproximativ 15.000 de români intră anual în procesul internaţional de certificare a competenţelor digitale ECDL şi majoritatea reuşeşte să obţină certificarea.

Certificarea ECDL este cel mai răspândit standard IT global. Până în prezent, peste 15 milioane de persoane au intrat în programul de certificare ECDL în lume. Peste 300.000 de candidaţi s-au înscris în programul ECDL în România şi s-au emis mai mult de 230.000 de certificări ECDL.

Din 2002, ECDL ROMÂNIA a dezvoltat o reţea naţională de peste 800 de Centre de Testare Acreditate.

ECDL a venit în România 2002, sub egida Ministerului Comunicaţiilor şi a Ministerului Educaţiei, la iniţiativa unor oameni implicaţi în educaţie şi în IT. Este vorba despre preşedintele ATIC – Asociaţia pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii din România, Vasile Baltac, un pionier IT&C în România, şi Florin Pogonaru, actualul președinte al Asociației Oamenilor de Afaceri din România.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.