OSIM avertizează în legătură cu drepturile de proprietate industrială: „Evitaţi solicitările frauduloase. Verificaţi sursa oficială!”

Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) atrage atenția pe site-ul instituției asupra solicitărilor frauduloase către solicitanții și titularii de drepturi de proprietate industrială.

Informarea publică este făcută în urma mai multor sesizări venite din partea deţinătorilor de drepturi de proprietate industrială, persoane fizice sau juridice, care au primit o serie de înştiinţări și somaţii, prin care se solicită stoparea folosirii semnului utilizat în activitatea comercială, retragerea mărcii din materialele publicitare sau online şi achitarea unor sume de bani cu titlu de prejudiciu, în baza unor certificate neautentice, se arată în anunțul de pe site-ul OSIM.

„În acest context recomandăm solicitanţilor / titularilor aflaţi în situaţii asemănătoare să manifeste atenţie la astfel de înştiinţări şi să se asigure asupra emitentului, ca fiind titularul dreptului/ drepturilor de proprietate industriale pretense, prin accesarea bazei de date publice, pusă la dispoziţie persoanelor interesate de OSIM. În ceea ce priveşte alte informaţii, puteţi contacta Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, la numerele de telefon: 021.306.08.00, 021.306.08.01, 021.306.08.29 şi 037.282.59.70 sau prin email, la adresa: officeosim.ro”, precizează reprezentanții OSIM.

De asemenea, OSIM avertizează și asupra FACTURILOR ÎNȘELĂTOARE, emise de diverse firme în vederea achitării unor taxe pentru promovarea drepturilor de proprietate industrială. În acest caz, OSIM le recomandă solicitanţilor și titularilor aflaţi în situaţii asemănătoare să manifeste atenţie la astfel de înştiinţări şi să se asigure asupra emitentului.

ATENȚIE ȘI LA PERICOLELE CIBERNETICE!

CYBER Media atrage atenția tuturor deţinătorilor de drepturi de proprietate industrială să fie precauți cu documentele primite pe email din surse necunoscute și să nu le deschidă înainte de a verifica dacă reprezintă sau nu un pericol cibernetic. Aceasta metodă este una dintre cele mai folosite de infractorii cibernetici pentru atacarea sistemelor informatice sau pentru extragerea de informații confidențiale.

Știri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: