INTERVIU | Claudiu Lucaci, despre ameninţările cibernetice în media: Va fi foarte dificil să lucrezi în jurnalismul viitorului

Publicat de

Securitatea cibernetică şi inteligenţa artificială sunt acum pentru mass-media ceea ce a reprezentat în urmă cu 20 de ani introducerea computerelor în activitatea zilnică a jurnaliştilor. O spune Claudiu Lucaci, un jurnalist care a trăit toate aceste experienţe. Acum vorbeşte despre trecutul, prezentul şi viitorul meseriei de jurnalist, din perspectiva ameninţărilor cibernetice, dar şi a nevoii de educaţie care ne-ar putea proteja de pericole.

CINE ESTE CLAUDIU LUCACI

Claudiu Lucaci este un veteran al jurnalismului din România. Și-a început cariera profesională în presa scrisă în anii ‘90, a fost redactor-șef adjunct al Agenției de presă AGERPRES și din 1994 a contribuit la transformările care s-au produs în ultimele două decenii în departamentul de știri al TVR. În cei 25 de ani de activitate profesională, a mai ocupat poziții în administrația centrală și în serviciul diplomatic extern.

Claudiu deține un titlu de doctor în sociologia comunicării și este lector universitar asociat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative unde predă cursuri de PR și comunicare strategică. Cercetarea doctorală a avut ca scop stabilirea unui model comprehensiv al instituției purtătorului de cuvânt. O componentă importantă a dezvoltării sale personale a fost legată de absolvirea unor cursuri aprofundate în instituții de învățământ din țară și străinătate în domenii ca: politici publice, integrare europeană, afaceri globale sau securitate internațională.

În 2012, a preluat conducerea Departamentului de știri al TVR având ca principale obiective strategice transformarea organizațională, refacerea credibilității în fața publicului, creșterea notorietății organizației media și construirea unui sistem viabil din punct de vedere economic și financiar pentru adaptarea la noul mediu concurențial din media autohtonă. În prezent, este realizatorul talk show-ului Ultima ediţie, care are o vechime de peste 10 la TVR.

Este câștigător a două premii speciale pentru documentar de televiziune din partea APTR și UZPR.

Este pasionat de noile tehnologii și de implementarea produselor new media în mediul jurnalistic.

Cum vedeţi relaţia între domeniul securităţii cibernetice şi mass-media?

Este acelaşi tip de relaţie pe care am văzut-o în momentul în care, de exemplu, la noi în Televiziunea Română, au fost introduse prima oară calculatoarele desktop. Toată lumea folosea calculatoarele ca pe un gadget necunoscut, în care scopul principal era să transferi un text scris rudimentar, înainte se foloseau maşinile de scris, şi apoi să îl preia cineva, nu se ştia cine, să îl ducă mai departe.

Această comparaţie cu trecutul de acum 20 de ani poate să mire foarte mulţi oameni, dar, în realitate, jurnalistul nu conştientizează ce înseamnă securitatea cibernetică. Este impregnat de tot felul de informaţii care apar pe site-uri, în mediul online, care te previn, care îţi spun despre incidente de securitate şi atunci este nevoit să le relateze. Însă acesta este un mic amănunt în viaţa unui jurnalist, pentru că, în realitate, sistemele informatice sunt atât de evoluate pentru mintea noastră, a celor care lucrăm în domeniul mass-media, încât nu sunt decât nişte instrumente, nişte tool-uri pe care le utilizăm mecanic.

Avem capacitatea să interacționăm inteligent cu multe echipamente, software-uri, dar nu avem mai deloc înţelegerea modului în care ele pot fi penetrate sau pot fi folosite de către o terţă parte. Relaţia aceasta pe care o au permanent jurnaliştii cu domeniul securităţii cibernetice ar trebui aprofundată. Prin aprofundare nu mă refer doar să înţelegem vulnerabilităţile şi pericolele, ci să reuşim să vedem care sunt modalităţile prin care putem interveni noi în primă fază, apoi intervin specialiştii în IT, astfel încât să blocăm toate intruziunile, erorile sau greşelile care pot să apară în activitatea noastră.

Claudiu Lucaci: Nu există un plan din partea autorităţilor sau din partea unor entităţi private, care să se preocupe de ridicarea nivelului de înţelegere a tipului de securitate cibernetică în rândul mass-media.

Aţi vorbit despre relatarea unor evenimente din zona de securitate cibernetică, cum catalogaţi prestaţia presei româneşti în acest sens? Consideraţi că se comunică bine, că jurnaliştii pun întrebările potrivite?

Eu am vorbit despre acest lucru (vezi AICI şi AICI). Îmi amintesc despre CERT.RO, în desele comunicări care apar despre securitate.

Când ajung în redacție astfel de comunicate, oamenii se uită la ele ca și când ar citi într-o limbă străină. Mai apar şi alte instituţii ale statului care intervin în comunicarea publică. Până și SRI -ul a făcut-o în cazul acelui ransomware, și atunci jurnaliștii intuiesc că este ceva grav. În afară faptului că se preiau cifrele şi chestiunile senzaţionale, jurnaliştii nu îşi pun problema dacă li se poate întâmpla şi lor chestiunea aceasta sau în organizaţia lor, sau dacă este nevoie să înveţi mai mult, să ştii mai multe despre acest lucru.

În mod normal, jurnaliştii care urmăresc aceste subiecte sunt mai apropiați profesional domeniului și de aceea te aştepţi ca ei să aibă o oarecare pregătire avansată. Dar din câte cunosc, cel puţin în locul unde mă aflu, nu există măcar un plan din partea autorităţilor sau din partea unor entităţi private, care să se preocupe de ridicarea nivelului de înţelegere a tipului de securitate cibernetică în rândul mass-media.

Mass-media este cumva cel mai mare utilizator al mediului online. Omul obişnuit se gândeşte că foloseşte tableta, telefonul, intră pe site-uri şi pe reţelele sociale. Da, e adevărat, le foloseşte individual şi cumva este legat de prieteni sau de cunoscuţi şi asta e tot. În schimb, un jurnalist intră în foarte multe medii de tip online şi, de multe ori, mi s-a întâmplat şi mie, eşti obligat să intri pe site-uri necunoscute, pe site-uri care îţi oferă un fel de informaţie primară pe care să o conexezi cu altele. Deseori mă feresc să intru pe acele site-uri. Sunt convins că foarte mulţi ziarişti nu dau importanţă sursei digitale, pentru că pe ei îi interesează informaţia. Nu ştiu câţi dintre ei cunosc că există site-uri securizate, că trebuie verificată adresa, linkul respectiv, când îl accesezi. Este foarte greu să îţi dai seama dacă eşti cumva manipulat, înşelat sau chiar există un site fantomă. Poţi să îţi dai seama doar dacă te preocupi să înțelegi.

Este important pentru un jurnalist să aibă un fundament de cunoștințe primare care să-i spună în ce condiţii accesează materialele online, să se uite cu atenție la site-ul respectiv sau la acea informaţie astfel încât să nu fie victima unui atac cibernetic sau manipulat de cei care își fac un scop din influențarea opiniei publice.

Ce ar trebui să facă presa astfel încât să relateze mai bine evenimentele din zona de securitate cibernetică?

Sunt de aceeaşi părere ca acum 25 de ani, când se punea întrebarea ce ar trebui să facă presa română pentru a relata despre campaniile electorale şi despre procesele electorale având în vedere că reprezintă esenţa democraţiei. Toată lumea din redacții se întreba: De unde ştim noi cum să facem o campanie electorală dacă nu învățăm de la alții care știu? Nu am avut democraţie înainte, că era dictatură. Nu avem profesori de jurnalism care să ne spună cum să facem acest lucru. Şi de atunci au apărut tot felul de asociații civice care erau preocupate de învăţarea modului în care se relatează despre o campanie electorală, a tipului de dialog, a interviurilor care trebuiau făcute cu candidaţii. Şi așa au apărut cursurile de specialitate. Acelaşi model mi se pare că este necesar şi pentru revoluția digitală. Jurnaliştii trebuie să aibă posibilitatea de a cunoaşte funcţionarea reţelelor, mediul online, şi apoi care sunt vulnerabilităţile, riscurile, ameninţările. Nu la nivel academic, ci într-un modul de inițiere care să-l ajute să descopere un incident şi apoi să ceară intervenţia specialistului. Nu am văzut până acum în România pe cineva interesat, nicio companie privată, nicio instituţie a statului, care să se preocupe de acest aspect şi cred că este o greşeală. (…) Cursurile CERT-RO sunt o dovadă că este nevoie de mai mult în acest sens.

În acest moment a apărut un fel de hibrid al presei care se numeşte fake news sau realitatea alternativă. El a pornit tocmai din faptul că unii jurnalişti şi-au permis să folosească mediul online pentru a deturna realitatea. O fac fie din interes personal sau pentru a câştiga aderenţi pe platformele lor, fie din alte motive oculte. Ce mi se pare mai interesant este că, odată cu apariţia riscurilor de securitate cibernetică, a apărut şi un fel de presă care este diferită de cea clasică, în sensul rău. Dacă am avea o pregătire minimală a mediului jurnalistic pentru a înţelege securitatea cibernetică şi cum să te fereşti cel puţin de aceste ameninţări, va fi o conştientizare largă şi poate că mulţi oameni vor trata mai serios navigarea în online.

După ce avem atâtea sisteme de operare, ar trebui să începem să învăţăm şi despre mediul online. Am învăţat să utilizăm softuri, dar nu știm cum să interacţionăm cu mediul online. Pur şi simplu, am intrat ca un nou născut în viaţă care testează, vede, cunoaşte, aude. Fiecare dintre noi are o experienţă personală despre mediul online. Din nefericire, jurnaliştii nu sunt nişte persoane obişnuite. Noi trebuie să mergem pe acest drum cu mai multă grijă, să ne protejăm mai bine decât ceilalţi pentru că riscurile sunt mai mari.

Cum consideraţi că s-ar putea îmbunătăţi relaţia dintre specialiştii în securitatea IT şi jurnalişti? De multe ori, jurnaliştii spun că IT-iştii şi programatorii vorbesc pe limba lor şi nu se înţeleg. Cum se poate sparge gheaţa dintre cele două domenii?

Din experienţă, deşi sunt un om alfabetizat în domeniul informatic, nu pierd vremea să experimentez soluții de novice. Un mare pericol este omul curios care caută să găsească soluţii la probleme pe care nu le înțelege. Noi nu ar trebui să fim curioşi să rezolvăm singuri problema cât timp nu avem habar de riscuri și mod de funcționare. Cel mai simplu este să ceri intervenţia unui specialist IT. Mie nu mi se pare că jurnaliştii trebuie să îşi pună problema „mie îmi vorbeşte într-o limbă necunoscută”, nu asta este ideea. E o limbă necunoscută pe care nici nu trebuie să o înveţi pentru că tentaţia de a zice „mi s-a întâmplat un lucru, mă uit să văd cum s-a rezolvat şi apoi îl fac eu de fiecare dată” poate exista în mintea oricui. Problema este că, niciodată, o situaţie de genul ăsta nu e simplă, nu e identică. Poate să apară dintr-un motiv asemănător, dar poate să ducă în altă direcţie. Specialiştii în IT ştiu când au o problemă recurentă, o rezolvă, deci nu ar trebui să mai revină. Prin urmare, nu cred că e nevoie de bravură din partea unui jurnalist ca să elimine un conflict apărut în sistemele IT. E mai sigur să îl laşi pe specialist. La rîndul lor, specialiştii au şi ei mândria lor care spune în felul următor: dacă nu te pricepi, nu te băga. Şi aici apare o oarecare competiție între jurnalist şi specialist. Ipotetic, poate să existe un conflict personal, dar în rest cred că specialiştii trebuie lăsaţi să îşi facă treaba.

Claudiu Lucaci: Digital media va trebui să trăiască cu un intrus în viaţa jurnalistului care lucrează în mediul online – inteligenţa artificială.

Cum preconizaţi evoluţia digital media în perspectiva unui internet plin de restricţii generate de teama informaţiilor false şi a furtului de date personale?

Citeam de curând intervenţia lui Elon Musk, inventatorul Tesla şi unul dintre cei care investesc enorm în inteligenţă artificială, care a surprins la o conferinţă spunând următorul lucru: “luaţi măsuri acum, pentru că cel mai mare pericol pentru noi va fi inteligenţa artificială”. Toată lumea vorbeşte de digital, văzându-l cum era înainte televiziunea atotcuprinzătoare – monopolul informaţiei şi al privirii din viaţa ta către exterior. Suntem într-o situaţie asemănătoare: oamenii au impresia că acesta este mediul în care trăim şi aşa va rămâne, cu reţele sociale, cu site-urile, cu mailurile, cu telefoanele care au aplicaţii.

Noi nu realizăm, din motive de rapiditate şi comoditate, cât de repede și departe am ajuns în tehnologia digitală. Eu cred, fără să ştiu unde vom ajunge, dar bazându-mă pe ce ştiu alţii care cercetează că putem fi foarte aproape, în termeni de ani, de o dezvoltare a inteligenţei artificiale pe care nu o înţelegem acum. Digital media va fi dominată de inteligența artificială iar în viața jurnalistului aceasta va fi percepută ca un intrus.

Claudiu Lucaci: Cu cât se dezvoltă inteligenţa artificială, cu cât nu ai cunoştinţe despre securitate cibernetică, cu atât eşti acaparat de nişte forţe informatice care te vor duce într-o direcţie sau alta.

Oamenii nu realizează care este, de fapt, toată dezvoltarea care se află în spatele acestei denumiri, acestei sintagme „inteligenţă artificială”. Inteligenţa artificială înseamnă că va fi cineva care va filtra, va fi cineva care va interveni şi toată lumea se întreabă cine să intervină… păi o fiinţă umană, un om de-al nostru… Acest lucru este eronat. Sunt convins că procesele și acțiunile inteligenţei artificiale vor ajunge să fie influențate de acei roboţi, despre a căror existență mulţi jurnalişti nici nu ştiu, acele entități non-fizice care au capacitatea de monitorizare, analiza și predicție, care pot comunica și transmite mesaje în numele cuiva sau al unei persoane fictive, care în cele din urmă construiesc povești false și știri inventate.

Mulţi au impresia că fake news reprezintă munca creativă a unui individ. Când vor afla că nu este obligatoriu să fie un individ, ci pur şi simplu inteligenţă artificială, adică acel “organism” virtual care are capacitatea şi inteligenţa de a replica ceea ce gândeşte un om, de a replica deocamdată, nu de a interveni cu propria sa inteligenţă, în momentul acela vor realiza că vorbesc cu un robot. Sigur că va fi un şoc foarte mare pentru jurnalişti să descopere acest lucru, dar el există deja, numai că este folosit deocamdată în anumite domenii foarte puţin vizibile.

Unul dintre aceste domenii: reţelele sociale. Mulţi oameni au impresia că, dacă apar like-uri şi share-uri acestea provin exclusiv din intenția unui individ real, ceea ce este total greşit. Mulţi oameni au impresia că primesc mailuri, răspunsuri sau comentarii care provin de la o minte umană. Nu este deloc sigur. A existat, cândva în trecutul recent, această garanție. Acum va fi foarte dificil să lucrezi în digital media, în jurnalismul viitorului. Cu cât se dezvoltă inteligenţa artificială, cu cât nu ai cunoştinţe despre securitate cibernetică, cu atât eşti acaparat de nişte forţe informatice care te vor duce într-o direcţie sau alta după cum au fost programate.

Va fi foarte greu să îţi dai seama cine eşti tu în această mare de informaţii. Părerea mea e că, în România, sunt oameni care ştiu despre aceste lucruri. Am văzut câteva proiecte care au primit finanţare de la Google. Acei oameni au prezentat nişte proiecte interesante pentru că, undeva în spate, se vedea că au priceput în ce direcţie va merge digital media şi au realizat că e nevoie să găşeşti un mecanism de verificare şi de sancţionare a ştirilor false. Fact-checking cu asta se ocupă, vede care este realitatea din spate, din trecut, şi o reaşează în limitele sale corecte.

Am văzut oameni care folosesc analiza cu baze mari de date. Din păcate, cei mai mulţi folosesc analiza de tip big data în scopuri care nu sunt foarte corecte. Obţinerea de informaţii despre persoane, a preferinţelor lor şi, în cele din urmă, trimiterea de mesaje astfel încât să influenţezi acţiunea persoanei respective. În general se face la nivel de grup, la nivel de masă. Acest lucru este folosit în campaniile electorale foarte mult, în marketing electoral.

Claudiu Lucaci: Se poate întâmpla ca fake news să fie o ştire care are un adevăr şi câteva elemente contradictorii şi neclare. Acest lucru este mai periculos.

Îmi este greu să determin acum ce vor face jurnaliştii care au acces la această metodă de lucru. Poate mulţi vor să îşi crească notorietatea site-ului respectiv, a platformei online. Alţii vor putea să le folosească în scopuri care nu sunt foarte corecte, pentru că, ceea ce vedem acum în fake news, nu înseamnă neapărat că sunt ştiri mincinoase, pur şi simplu ireale, aşa cum mulţi încearcă să inducă ideea în spațiul public. Se poate întâmpla ca în acest concept să intre și o ştire care are un adevăr şi câteva elemente contradictorii şi neclare. Acest lucru este mai periculos pentru că porneşte de la o realitate sau de la un adevăr şi te conduce spre nişte concluzii pe care altfel nu le-ai fi avut niciodată, la care mintea ta nu s-ar fi gândit.

Dacă aceste instrumente ajung în mâna unor oameni care vor să influenţeze opinia publică, care vor să manevreze în vederea obţinerii unor avantaje în numele cuiva, nu neapărat în numele jurnalismului sau al jurnalistului, atunci pentru astfel de situaţii nu eşti pregătit să te aperi. Eu nu ştiu cum ne putem apăra cu instrumentele actuale.

Am văzut că sunt încercări Google de a bloca, de a filtra fake news, nu am sesizat să aibă un efect. Dificil de filtrat, nu ai cum să apreciezi că o ştire este adevărată sau falsă decât dacă faci o analiză şi asta ar însemna că, la milioane de informaţii care se transferă prin reţelele sociale şi care afectează pe cineva, să existe şi altcineva care să stea să facă această analiză. Mie mi se pare imposibil şi sunt convins că există aceşti roboţi care s-ar putea ocupa să facă aceste verificări. Problema e că robotul nu e mintea umană, deci subiectivismul este extrem de mare într-o informaţie atunci când informaţia nu este asumată.

Practic, digital media din viitor va fi o minge de ping-pong între roboţii buni şi roboţii răi?

Cam asta spunea şi Elon Musk. Teama cea mai mare a acestor dezvoltatori de inteligenţă artificială nu este inteligenţa artificială în sine, ci faptul că nu există reglementări, nu există filtre, nu există metode de blocaj sau de verificare suficient de puternice, care să nu conducă inteligenţa artificială spre propria sa inteligenţă care ar putea fi dăunătoare. Dacă suntem cunoscători ai literaturii SF, vom constata că aceste lucruri au fost spuse acum 40 de ani. Nu e nimic nou, problema e că omenirea nu şi-a luat măsurile de precauţie ca inteligenţa artificială să nu aibă propria sa inteligenţă.

Sunteţi probabil unul dintre directorii de ştiri ai instituţiilor media de stat cu cea mai mare perioadă de timp în exerciţiul funcţiunii, ce vulnerabilităţi cibernetice puteţi spune că aţi observat la obiceiurile jurnaliştilor? Îşi iau minime măsuri de protecţie, se gândesc să nu bage un stick necunoscut în calculator sau au o parolă pe telefon sau nu se conectează la orice reţea wifi, mai ales atunci când pleacă în deplasări în străinătate? Mă refer la măsuri pentru o minimă „igienă” privind securitatea lor şi a informaţiilor pe care le au.

Nu am văzut o mare preocupare pentru protecţia personală în mediul online. Trebuie să acordăm şi circumstanţe atenuante. Un jurnalist nu are timp să se gândească la aceste lucruri pentru că intră în conflict cu nevoia de a obţine informaţia rapid, prin orice metode. Dezirabil, profesională, legală, deontologic. În acest conflict care se creează în mintea jurnalistului de multe ori, are prioritate accesul la informaţie şi mai puţin abținerea personală de a nu intra într-un loc în care riști să nu depistezi pericolele. Acest conflict pe care îl are fiecare jurnalist în mintea sa ar trebui rezolvat de specialistul IT. Nu poţi lăsa la mâna jurnalistului să facă protecţia permanentă. De aceea, la noi în televiziune, specialiştii IT au avut grijă să pună bariere la fiecare device, la fiecare acţiune previzibilă a jurnalistului într-o redacţie: firewall, interdicția de descărcare/încărcare de pe site-uri sau de pe stick-uri. Ce-ţi mai rămâne este să-ți foloseşti maşina de lucru doar pentru procesele de producţie din interior. Pericolul cel mai mare nu este în interiorul organizaţiei, ci în exterior, acolo unde foloseşti telefoanele mobile sau laptopurile personale care nu sunt conectate direct la reţea şi nu au protecţiile pe care le au celelalte echipamente din organizaţie. Acolo, intervine protecţia personală pentru că nu mai vine specialistul să îţi rezolve aceste lucruri. Eu am fost proactiv în privina securității cibernetice. Am fost de partea secialiştilor IT pentru asigurarea cât mai multor filtre, tocmai pentru că ştiu că jurnaliştii nu se vor preocupa de aceste lucruri.

Un jurnalist care vrea să se ocupe mai mult de această problemă ar trebui să o facă prin şcolarizare. Fiecare organizaţie trebuie să aibă ca misiune inclusă în interiorul valorilor sale, o componentă legată de atitudinea și prezența în mediul online. Acum, depinde şi ce fel de organizaţie eşti în relaţia cu mediul online. O organizaţie care trăieşte 99% în mediul online, cum ar fi site-urile de ştiri sau site-urile de ziare, ar avea o preocupare mult mai mare de a se proteja pentru că e mediul în care lucrează.

O televiziune este duală. Lucrează şi în mediul online, dar şi în cel tradiţional. Cu cât creşte valoarea mediului online în activităţile organizaţiei media, cu atât devine mai importantă nevoia de cunoaștere despre securitatea cibernetică. La noi, repet, din punct de vedere al protecţiei, au fost luate măsuri cu mult timp înainte şi rar, foarte rar, am auzit de incidente de securitate. Au fost cazuri, pentru că nu există un sistem perfect impenetrabil. Nu am avut probleme la cel mai mare atac din lume, acel Wannacry, dar desigur că nu este nicio garanție că suntem invulnerabili dacă devenim o țintă. Am avut situaţii când hackerii au vrut să intre în site-ul extern al  televiziunii. S-a întâmplat, dar aceste lucruri nu au niciun fel de importanţă majoră pentru că nu afectează securitatea sistemelor. Bazele de date şi arhivele nu sunt conectate direct la exterior. Sigur că, în perioada de început a online-ului, au fost mai multe probleme de securitate până s-au rafinat metodele de protecție antivirus. Cu cât îți dezvolți mai mult securitatea cibernetică internă, cu atât riscul unor erori umane în procesele digitale scade.

În interiorul organizaţiei, ne păzim bine, avem reguli, avem proceduri, avem mecanisme, avem sisteme de protecție, dar jurnalistul Claudiu Lucaci cum se protejează atunci când călătoreşte în interes de serviciu?

Aici este o chestiune dificilă. Spune-i unui om că o reţea wireless este nesigură și vezi cum reacţionează… Puțini sunt cei care conștientizează cât de periculoase pot fi pentru siguranţa datelor personale. Dar la acest risc un ziarist nu are prea multe soluții. Alternativa este reţeaua de date prin roaming. Se mai întâmplă, în anumite locuri în străinătate, să nu poţi folosi internetul pe care îl ai pe telefon şi atunci eşti obligat să apelezi la wireless. De obicei, eu aleg reţeaua care are securitatea implicită: la instituţiile publice, acolo unde ţi se cer date de înregistrare şi va trebui să faci un efort să te înscrii, şi în rest te abţii, nu le foloseşti. Dar nu cred că asta este cea mai mare problemă. Din câte cunosc, este foarte uşor să intri neautorizat într-un telefon mobil prin diferite metode. Poate fi printr-o reţea nesecurizată wireless, poate fi prin alte căi. Descărcarea de programe, de aplicaţii, chiar şi mai sofisticate de atât.

Eu cred că aceasta este cea mai delicată problemă de rezolvat: securitatea datelor obținute în timpul activității jurnalistului. N-am văzut pentru device-urile mobile să existe vreo preocupare de creștere a protecției echipamentelor. Jurnaliștii utilizează informații brute, date și indicii care nu sunt destinate publicității până la momentul redactării lor. Și totuși, oricine poate accesa aceste informații dacă are un scop mailițios. Pentru protejarea acestor date nu sunt prea multe instrumente disponibile și nici n-am sesizat vreun interes din partea celor care legal ar putea să acorde un sprijin.

În acest context, folosiţi aplicaţii anti-tracking sau verificaţi accesul pe site-uri securizate?

Când intru pe site-uri, mă uit dacă sunt securizate, asta e simplu. În schimb, sunt refractar la aplicaţii fie pentru, fie contra ceva. Aplicaţiile acelea apar pe platforme publice, nu am de unde să ştiu dacă aplicaţiile sunt verificate, validate şi menţinute din punctul de vedere al securităţii cibernetice. Cu alte cuvinte, dacă mi-aş propune să folosesc o astfel de aplicaţie, nu am nicio garanţie că această aplicaţie este curată. Nu am nicio garanţie că, în timpul existenţei sale de la lansare şi până când o descarc, nu a fost cumva compromisă. Deşi sunt tentante pentru un jurnalist, nu le folosesc. În schimb, le utilizează mulţi neiniţiaţi, oameni care se feresc de ceva, din motive extrem de banale și ajung să apeleze la astfel de ustensile deseori periculoase chiar și pentru cunoscători.

Breşele de securitate au ajuns atât de vaste, în locuri atât de greu de imaginat altădată. Cine ar fi crezut că anumite soluții dezvoltate de NSA pentru sisteme de operare pe care le-au păstrat în interiorul organizaţiei vor fi furate, sau aşa se spune că au fost sustrase, şi au ajuns după un an de zile să fie folosite în cu totul alte scopuri?

Rămân la părerea că, deocamdată, securitatea cibernetică este o mare necunoscută pentru omul obişnuit, și chiar pentru majoritatea jurnaliștilor. Şi, dacă nu vom ajunge să conştientizăm aceste riscuri, vom fi în incapacitatea de a înţelege ce ni se întâmplă. Trebuie să avem un mecanism coerent de educaţie în domeniul acesta, să popularizăm nevoia de cunoaștere, să oferim spațiu de exprimare pentru specialiștii IT și competențe reale, nu doar formale, în sistemele de învățământ.

 

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s