Retrospectiva Cyber Media – octombrie 2017
Cele mai importante evenimente ale lunii în curs vor fi incluse în această retrospectivă, care va fi actualizată săptămânal cu informaţiile relevante despre securtitate cibernetică, fake news şi cyber media awareness.
*** Octombrie este Luna Europeană a Securității Cibernetice, în timpul căreia vor avea loc multe evenimente pentru conştientizarea pericolelor din mediul online. Evenimentul principal care va încheia campania europeană este conferinţa organizată de CERT-RO la sfârşitul lunii, la care va fi prezent comisarul european pentru economie digitală și societate digitală, Mariya Gabriel, şi oficiali NATO, Europol şi ENISA. Cu toţii vor da startul discuţiilor care vor genera polul de interes pentru cyber security la Bucureşti.
*** Proiectul de lege care transpune cerinţele Directivei NIS în legislaţia naţională privind asigurarea unui nivel ridicat de securitate a rețelelor și sistemelor informatice a fost lansat în consultare publică de către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale. În urma consultării publice, MCSI va transmite Guvernului varianta finală a proiectului. Directiva trebuie aplicată de statele membre până în 9 mai 2018.
*** A șasea ediție a Internet & Mobile World 2017 a avut loc săptămâna aceasta la Complexul expozițional Romexpo. Noutatea evenimentului a fost scena special dedicată domeniului de Security, pe care au urcat reprezentanţi ai instituţiilor, specialişti în securitate cibernetică şi ethical hackeri care au demonstrat LIVE vulnerabilităţi ale sistemelor. S-a vorbit despre GDPR, despre IoT, despre nevoia de testare şi depistare a propriilor vulnerabilităţi şi multe altele.
Cristian Iordan de la Centrul Cyberint al SRI a amintit pe scena IMWorld de lipsa legislaţiei în ceea ce priveşte cyber security, acţiunile României fiind în acest moment concentrate doar în jurul Strategiei de securitate cibernetică aprobată de Guvern în 2013. Ca hint pentru viitor, Cristian Iordan a spus că actorii statali vor investi tot mai mult în acest domeniu, iar criminalitatea cibernetică va deveni o strategie de acoperire pentru atacurile statale.
*** Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a vorbit într-un interviu pentru HotNews.ro despre ameninţările de tip hibrid care includ atacuri cibernetice şi propagandă, care implică operaţiuni acoperite, ce oferă posibilitatea de a nega implicarea.
*** Etapa de calificări la Concursul „Capture the Flag” din cadrul DefCamp s-a încheiat, după un maraton de 24 de ore de competiție acerbă în securitate cibernetică. Evenimentul online a adunat aproximativ 1.000 echipe din 95 de țări. Organizatorii estimează ca au fost în total aproximativ 6.000 de jucători unici, care s-au întrecut în exploatarea vulnerabilităților cibernetice inspirate din viaţa reală. Finala concursului se va desfășura la București în timpul conferinței DefCamp, pe data de 9 – 10 noiembrie.
*** România înregistrează cel mai scăzut procentaj de utilizatori constanți de Internet din Uniunea Europeană (UE), respectiv 48%, în timp ce 39% din totalul populației nu a folosit niciodată mediul digital, arată datele Comisiei Europene (CE), citate recent la cea de-a doua ediție a conferinței regionale privind drepturile de proprietate intelectuală, organizată de Universitatea Româno-Americană din București.
*** Creșterea infracțiunilor cibernetice a determinat schimbarea comportamentului decidenților din companii, care sunt dispuşi să investească între 5% și 10% din venituri în soluții de securitate IT, conform cercetării specialiștilor de la NetSafe.
*** Grupul Yahoo! a recunoscut că atacul cibernetic căruia i-a căzut victimă în 2013 a afectat toate cele trei miliarde de conturi ale utilizatorilor, și nu doar un miliard, cum s-a anunțat inițial.
*** Fostul CEO al Equifax, Richard Smith, care s-a pensionat imediat după uriaşa scurgere de date cu informaţiile a peste 143 de milioane de persoane, a răspuns la întrebările oficialilor guvernamentali din Statele Unite. Unii spun că explicaţiile lui au răspândit mai multe semne de întrebare decât să clarifice situaţia.
*** Coreea de Nord a obținut o a doua conexiune la internet, datorită companiei ruseşti TransTeleCom. Această nouă conexiune se adaugă celei stabilite prin China Unicom, care deținea până în prezent exclusivitatea traficului de internet între Coreea de Nord și restul lumii.
*** CNN a dezvăluit că anunțurile publicitare ruse pe Facebook erau destinate statelor-cheie, câștigate de Trump. Anunțuri au vizat grupuri demografice cheie în ambele state și au folosit mesaje de dezbinare, inclusiv încurajarea sentimentului antimusulman, potrivit unor surse anonime citate de CNN.
*** Distrugerea datelor furate şi dreptul de „hack back” sunt propunerile serviciului intern de securitate al Germaniei pentru a creşte nivelul de securitate cibernetică.
Știri #IMWorld bresa de securitate CERT-RO conexiune la internet Coreea de Nord cyber security data breach digital media Directiva NIS Equifax European Cyber Security Month front internet Internet & Mobile World retrospectiva Richard Smith securitate cibernetica security solutii de securitate statistica utilizator Yahoo