ANTI FAKE NEWS în UE: Decanul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice din SNSPA, vocea României în cadrul grupului de experţi în combaterea ştirilor false

Comisia Europeană a numit cei 39 de experţi în cadrul grupului la nivel înalt, constituit pentru dezvoltarea unei strategii la nivelul Uniunii Europene în vederea combaterii fenomenului ”fake news” şi a dezinformării în mediul online.

Decanul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul SNSPA Bucureşti, prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu, este singura voce românească prezentă în acest grup.

Din grup fac parte reprezentanţi ai societăţii civile, ai platformelor sociale (printre care Facebook, Twitter şi Google), ai organizaţiilor media, jurnalişti şi reprezentanţi din mediul academic. Profesoara Madeleine de Cock Buning din cadrul Universităţii Utrecht, specializată în proprietare intelectuală, drepturi de autor şi legislaţie mass-media, a fost nominalizată la funcţia de preşedinte al acestui Grup.

Grupul la nivel înalt va oferi consultanţă Comisiei Europene cu privire la fenomenul răspândirii conţinutului fals în mediul online, va ajuta la definirea responsabilităţilor părţilor implicate în plan internaţional şi va formula recomandări în vederea extinderii sau introducerii de noi acţiuni de combatere a fake news.

De asemenea, consultarea publică „Știrile false și dezinformarea on-line” este deschisă până pe 23 februarie 2018 şi oricine doreşte poate trimite un punct de vedere pe acest subiect.

Sursa foto: Alina Bârgăoanu / Facebook


Comentarii

3 răspunsuri la „ANTI FAKE NEWS în UE: Decanul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice din SNSPA, vocea României în cadrul grupului de experţi în combaterea ştirilor false”

  1. […] şi autorităţile caută soluţii pentru combatere şi consultă cetăţenii, dar cea mai sigură recomandare este educarea […]

    Apreciază

  2. […] Definirea exactă a fenomenului fake news este primul pas în demersul de a găsi cele mai potrivite soluţii pentru diminuarea efectelor acestuia în societate. Am discutat despre toate aceste lucruri într-un interviu cu decanul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul SNSPA Bucureşti, prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu, care este şi expert în grupul dedicat acestui fenomen la nivelul Comisiei Europene. […]

    Apreciază

  3. […] de experți la nivel înalt, din care face parte şi decanul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice din SNSPA, prof. univ. dr. Alina Bârgăoan…, a fost înființat pentru a oferi Comisiei consiliere privind fenomenul știrilor false. Cei 39 de […]

    Apreciază

Răspunde-i lui ANTI FAKE NEWS în UE | Primul raport al grupului de experţi din Comisia Europeană identifică nevoia de algoritmi transparenţi şi educaţie media Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.