INTERVIU ANTI FAKE NEWS cu Alina Bârgăoanu, despre restabilirea încrederii în instituţiile tradiţionale, diversificarea canalelor de informare, alfabetizarea Big Data şi igiena emoţională

Publicat de

Fake news” este un concept vechi, născocit de inteligenţa umană, pe care noile tehnologii de comunicare l-au transformat cu ajutorul inteligenţei artificiale într-o armă de precizie, folosită în războiul informaţional pentru influenţarea maselor.

Definirea exactă a fenomenului fake news este primul pas în demersul de a găsi cele mai potrivite soluţii pentru diminuarea efectelor acestuia în societate. Am discutat despre toate aceste lucruri într-un interviu cu decanul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul SNSPA Bucureşti, prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu, care este şi expert în grupul dedicat acestui fenomen la nivelul Comisiei Europene.

Legătura între Alina Bârgăoanu şi fake news

 Ce v-a motivat să vă alăturaţi demersului european privind combaterea fake news?

„Am un interes general pentru mass-media şi pentru istoria ştirilor. Chiar mi-am amintit acum cu mare plăcere de faptul că teza de doctorat a fost exact pe istoria ştirilor şi un capitol era dedicat idealului de obiectivitate în jurnalism. Aş putea spune că am un interes foarte mare în zona aceasta, interes care vine din perioada de doctorat. După care, în cariera mea, am încercat o cuplare între problemele legate de comunicare mass-media şi problematica Uniunii Europene. Am făcut foarte multe cercetări în zona atitudinilor publice faţă de Uniunea Europeană, ceea ce în acest moment îmi oferă o informaţie de context extrem de valoroasă, pentru că nu poţi să discuţi despre fake news în Uniunea Europeană fără a şti ce se întâmplă în Uniunea Europeană.

Concret, la zi, m-am lovit de fake news făcute şi introduse în circulaţie de studenţi de la propria facultate. La un moment dat, am vrut să văd exact cine a scris ştirile acelea false pentru că erau extrem de bine făcute, păreau profesioniste. Scriseseră acolo lucruri total false şi atunci mi-am dat seama că împotriva ştirilor false nu poţi să te aperi nici cu fapte, nu poţi să te aperi cu măsuri hard cum am spune, ci poţi să te aperi cu măsuri de prestigiu, de credibilitate, cu măsuri indirecte. Şi atunci de aici îmi vine interesul, inclusiv acesta direct. Plus, citesc foarte mult despre Uniunea Europeană şi mai toate ţările din Uniune au început să fie confruntate cu acest fenomen sau să îl conştientizeze. În momentul în care am văzut anunţul de la Comisie pe această zonă, mi-am exprimat interesul şi din fericire am fost şi selectată.”

Lămurire conceptuală şi soluţii

Ce obiective vizaţi prin contribuţia dumneavoastră la grupul de experţi din cadrul Comisiei Europene?

„Precizez că în acest grup sunt în calitate individuală, adică nu sunt în calitate instituţională, reprezentant al Universităţii, şi nici reprezentant al României, ci sunt în calitate de expert, iar punctele de vedere pe care le exprim în acest moment sunt în această calitate individuală de expert. Ceea ce mi-am propus să am sub formă de contribuţie este să lămurim exact despre ce vorbim atunci când folosim termenul de fake news, anumite delimitări conceptuale, pentru a putea valorifica şi experienţa mea de profesor şi de cercetător. În legătură cu fake news, există pericolul să punem sub acest termen orice, inclusiv lucruri care nu ne plac.

În interiorul grupului, există acum dezbateri foarte aprinse în legătură cu definiţia termenului, chiar un tip de consens în legătură cu folosirea unui termen care să fie mai neutru – dezinformare online sau informare eronată în mediul online sau în mediul digital, în engleză este destul de simplu, s-ar numi digital misinformation, pentru a acoperi atât zona de dezinformare, cea care este în mod deliberat pusă în circulaţie, dar şi modul în care putem să propagăm inconştient lucruri care nu sunt adevărate.

Sper să pot contribui în această zonă de lămurire conceptuală şi, apoi, dacă demersul de lămurire conceptuală este reuşit, sper eu în zona de soluţii.”

Fake News = informaţii eronate, zonuri, dezinformări, informaţii excesiv de partizane, cuplate cu tehnologia şi big data

Referindu-ne la o definiţie, oferiţi-ne un exemplu de fake news care ar putea defini cel mai bine fenomenul în sine?

„Un lucru la care meditez foarte mult în această perioadă, mai ales cu ocazia cooptării în acest grup, este acela de a diferenţia conceptul de fake news tradiţional, lucruri care au fost în zona comunicării, în zona mass-media dintotdeauna, lucruri legate de dezinformări, de zvonuri puse în circulaţie, opinii foarte partizane care pornesc de la un fapt adevărat şi după care deraiază într-o opinie care nu mai are nicio legătură cu faptul. Să spunem că acestea ar fi fake news de primă generaţie.

Zona care mă preocupă foarte mult este zona de fake news care sunt generate sau amplificate ca urmare a tehnologiei. Atunci când vorbim despre acest fenomen de fake news sau acest fenomen de dezinformare în mediul online, ar trebui să punem pe categorii – fake news tradiţionale (care există dintotdeauna şi care vor exista întotdeauna şi despre care cred că intră foarte mult sub incidenţa libertăţii de exprimare) şi fake news generate şi amplificate ca urmare a platformelor tehnologice. Aici lucrurile pot fi documentate, detectate şi, la un moment dat, poate chiar reglementate. În ceea ce priveşte „fake news”, zvonuri, informaţii false care pot fi remediate imediat, lucrurile sunt într-o zonă gri, care a existat de când există presă. Riscul şi noutatea aduse de fake news constau în cuplarea acestor tipuri de informaţii eronate, plauzibile, cu tehnologia şi big data.”

Asimetria propagării faţă de mijloacele clasice de informare

„Eu cred că nimeni dintr-o societate occidentală, într-o democraţie liberală şi nimeni la nivelul Comisiei Europene, nu are în vedere reglementarea libertăţii de exprimare sau introducerea cenzurii sub nicio formă. Problema este când anumite opinii şi anumite informaţii sunt puse în circulaţie într-un mod total asimetric faţă de mijloacele clasice de informare.

Cu alte cuvinte, nimeni nu contestă nici libertatea de exprimare, nici libertatea de a emite opinii. Lucrurile care sunt puse în discuţie în cercetările din acest moment se referă la această asimetrie creată între mijloacele tradiţionale de comunicare şi fake news care sunt puse în circulaţie, boostate, de metode de viralizare a mesajului, de transmitere a lui, de bombardare a cititorului. Aş vrea să precizez foarte clar, din poziţia mea, că nu avem de a face cu cenzură, nu avem de a face cu modificări în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, libertatea de a fi informat, acestea sunt lucruri sfinte ale democraţiilor liberale şi nimeni nu îşi propune să se atingă de ele. Problema este atunci când terenul pe care jucăm cu toţii nu mai este unul simetric, ci devine unul total asimetric ca urmare a introducerii acestor noi tehnologii, care sunt foarte puţin cunoscute chiar de către specialişti.”

România, un teren cultural care ne predispune spre fake news

În acest context, cum se regăseşte fake news în România şi ce anume consideraţi că favorizează dezvoltarea acestui fenomen în ţara noastră?

„Discuţia este foarte complicată la nivelul României. Aşa cum m-am exprimat deja public, eu cred că punem în circulaţie foarte multe fake news, punem în circulaţie foarte multe emoţii, punem în circulaţie foarte multe opinii extrem de partizane, suntem foarte puţin deschişi la schimbul de informaţii. Cred că este şi un teren cultural care ne predispune spre aşa ceva. Aici lucrurile pot fi speculate, ceea ce eu aş numi fake news, pentru dumneavoastră nu ar fi fake news.”

Alianţă multidisciplinară de cercetare a fake news

„În România, la fel ca în toate celelalte state membre, trebuie să avem o imagine cu privire la informaţiile, opiniile şi punctele de vedere care sunt puse în circulaţie şi augmentate prin mijloacele tehnice. Aici, cercetarea este aflată la început, există câteva proiecte de cercetare care pot fi creditate cu o anumită încredere, referitoare la prezenţa subiectelor în mediul online în timpul alegerilor din SUA, în timpul referendumului pentru Brexit, şi există acolo preocupări care depăşesc cu mult  ştiinţele sociale. Cercetarea este făcută din perspectiva ştiinţelor computer science, entropie, ştiinţe probabilistice, pentru a vedea diferenţa dintre o intercacţiune umană şi una non-umană, care sunt algoritmii care pot duce la viralizarea unui mesaj, care este pragul de viralitate dincolo de care un mesaj merită pus în circulaţie.

În România, după ştiinţa mea, cercetarea în zona aceasta este foarte la început. Cred că am o părere destul de aplicată asupra fenomenului. În mediul academic, nu cred că există această preocupare şi este un lucru pentru care mă voi lupta în momentul în care voi încheia această reprezentare în grupul de experţi. Voi încuraja cercetarea în România pe această zonă, extrem de factuală, şi care trebuie să fie făcută de o alianţă între ştiinţele sociale, ştiinţele comunicării şi cei care sunt specializaţi în computer science.

Până acum, în zona de comunicare şi ştiinţe sociale, am rămas noi între noi, adică am aplicat metodele tradiţionale de cercetare, inclusiv a mesajelor de pe Facebook, a mediului online, fără a ne apleca foarte mult asupra modului în care mesajele sunt puse în circulaţie şi, după părerea mea. de acolo avem informaţia lipsă. Dacă studiem deja mesajul, dacă studiem predispoziţiile publicului, dacă ne punem întrebarea de ce un mesaj a prins sau nu, cred că este deja prea târziu pentru că acest lucru era valabil pentru media tradioţionale. Pentru „fake news” sau pentru dezinformarea în mediul digital, cred că este foarte important de văzut cum un mesaj este difuzat, aici este core-ul cercetării şi de aici lipsesc informaţiile, pentru că după aceea să studiem cine a răspuns, cine nu a răspuns, este extrem de târziu.

Revenind la România, nu ştiu. Dacă este o scăpare, îmi cer scuze celor care ar face astfel de cercetări. Din ce ştiu eu, din zona ştiinţelor sociale, noi nu studiem lucrurile de la 0 la 1, ci de la 1 încolo – care sunt mesajele, câţi oameni au receptat mesajul respectiv, dacă au fost influenţaţi, dacă au încredere în mass-media sau dacă au încredere în Facebook.  Dar în ştiinţele sociale nu studiem cum un mesaj începe să circule în mediul online şi asta se leagă foarte mult de ce încercaţi să faceţi dumneavoastră cu CyberM şi mă bucur că este această iniţiativă. Pentru a aproxima fenomenul avem de-a face cu o alianţă de discipline şi de preocupări, ştiinţe sociale, cyber security, computer science, probablistică.”

Primii paşi în cercetarea fake news

„Din punctul de vedere al cercetării, fenomenul este la început peste tot. Nu suntem foarte decuplaţi de realitate. Acesta este şi unul dintre subiectele discutate la nivelul grupului din Comisia Europeană. Faptul că avem de-a face cu un obiect de cercetare total nou şi avem de-a face cu cercetări parţiale, care relevă o fâşie a subiectului. Atenţia trebuie concentrată cum sunt distribuite aceste mesaje, cum se cuplează ele cu tehnologia pentru a putea fi propagate. Prin această propagare de foarte mare precizie, efectul este uşor garantat. Evident că în continuare trebuie să îţi cunoşti audienţa, să cunoşti predispoziţiile publicului.

Din cauza aceasta sunt termeni foarte interesanţi care au început să fie puşi la dispoziţie de literatura de specialitate, precision propaganda (propagandă de precizie), propagandă computaţională, pentru că sunt importante datele care pun în mişcare aceste mesaje. De fiecare dată când facem un click pe un device, pe un aparat, fie că este vorba de computerul personal, de tabletă, de smartphone, transmitem o informaţie despre rutinele noastre, despre preferinţele noastre, ne transmitem, din acest punct de vedere este o transparenţă totală.

Problema nu este în plan personal, aşa cum suntem noi tentaţi în România, avem aşa o seducţie, cu bune şi cu rele, legată de securitatea personală şi că cineva ar folosi în mod direct datele despre propria persoană. Aici este vorba despre ceea ce mega bazele de date o pun la dispoziţie. Cred că, în România, trebuie lărgită puţin discuţia pentru a nu ne mai fixa atât doar pe lucrurile acestea „dacă trimit eu un mesaj şi mi-l urmăreşte un agent ascuns”. În ceea ce priveşte fenomenul de dizinformare în mediul online, cred că este problema colectării datelor despre noi, în calitate anonimă.

Nu noi, ca persoane individuale, contăm în aceste mega baze date, relevanţa provine din agregarea acestor mari baze de date, care devin un instrument foarte precis şi util pentru ceea ce am spus că se cheamă precision propaganda, computational persuasion.”

Amplificarea dezbaterii în România

Ce puteţi spune despre eforturile de combatere a fenomenului în România? Mai exact, ce instituţii sau organizaţii cunoaşteţi că sunt implicate în această direcţie?

„Nu cunosc foarte multe demersuri, probabil că sunt. Ceea ce îmi propun la un moment dat, pe termen mediu, este să amplific dezbaterea în România în zona aceasta, şi de a vedea care sunt actorii în mandatul cărora ar trebui să intre o astfel de preocupare,  pentru a putea stabili un dialog. Nu ştiu să existe o preocupare sistematică pe această zonă, ştiu sigur, din informaţii publice, că există un departament de comunicare strategică la nivelul Ministerului de Externe, ştiu că există acest fel de preocupări la nivelul Ministerului Apărării. Cred că şi în România, ar trebui să ne punem această problemă la nivelul statului român. Marea Britanie este preocupatată de înfiinţarea unui intelligence unit care să se ocupe de combaterea fenomenului de fake news. Trebuie să privim cu atenţie astfel de demersuri, pentru că Marea Britanie este simbolul democraţiei liberale şi nu putem spune că vrea să cenzureze sau să anuleze libertatea de exprimare. Am citit şi despre o declaraţie a Papei cu ocazia Zilei Internaţionale a Comunicării, pe 24 ianuarie, în legătură cu fake news. Plus că mesajul Papei este plin de delimitări conceptuale care mie îmi plac foarte mult. De exemplu, se făcea precizarea că ştirile false nu pot fi aşa uşor detectate. Dacă noi ne vom propune să identificăm ştirile false din cauză că avem noi nişte instrumente, că au titluri senzaţionaliste sau că ştim noi că sunt false, cred că vom eşua.

Fake news despre care trebuie să ne apărăm sunt cele care intră în mainstreamul de comunicare, care par foarte plauzibile şi care îmbracă foarte mult criteriile unei ştiri făcute în mod profesionist. Din cauza aceasta, eu atunci când vorbesc despre fake news, dacă ar fi să ofer o traducere, mă refer la ştiri plauzibile sau ştiri aproape adevărate – ştiri aproape false. Cred că de cele care sunt total false te poţi apăra, poate exista un tip de cultură profesională, dar atunci când ştirile sunt aproape false sau aproape adevărate, sunt oricum plauzibile, este mult mai greu să ne apărăm.”

Alina Bargaoanu, la conferinta IER

(Credit foto: Imagine de la conferința IER despre președinția română a Consiliului UE văzută prin ochii tinerilor – www.ier.ro)

Echipă de luptă cu specialişti în securitate cibernetică, computer science, ştiinţele comunicării şi sociologie

Fenomentul „fake news” afectează credibilitatea media şi este considerat ca ameninţare la siguranţa naţională. Având în vedere aceste două efecte, care ar fi componenţa optimă a echipei pentru lupta cu fake news în România?

„Pentru a te apăra de ceva, în primul rând trebuie să vezi despre ce vorbeşti şi care este amploarea fenomenului. Altfel, există riscul de a pune sub denumirea de fake news orice şi mai ales lucrurile cu care nu eşti de acord.

Există acum o întreagă dezbeterea în Statele Unite despre faptul că termenul de fake news a fost politizat, mai mult chiar că a fost wapenized, transformat într-un tip de armă – nu sunt de acord cu o anumită perspectivă, nu sunt de acord cu vizibilitatea anumitor informaţii şi atunci le spun „fake news”.

În primul rând, trebuie să definim că avem de-a face cu dezinformarea online sau cu informarea eronată în mediul online, acea dezinformare online care este ajutată de platformele tehnologice, de algoritmi, de baze de date, de profile online. Şi atunci, dacă agreăm acest început de definiţie, aici ajungem şi la tronsoanele cercetării şi la tronsoanele de specialişti. Într-o eventuală echipă care s-ar ocupa la nivelul României de acest subiect, eu cred că ar trebui să intre destul de mulţi cercetători care să provină din discipline care nu au lucrat foarte mult împreună – securitatea cibernetică, computer science, ştiinţele comunicării, sociologie. Excesul, ca în orice alt demers, poate fi dăunător. Dacă pornim doar cu ştiinţele sociale, nu înţelegem modul în care mesajele sunt produse şi distribuite în mod automat. Dacă pornim doar de la zona de securitate cibernetică şi tehnologie, nu înţelegem de ce mesajele pică pe un fond de predispoziţie.”

Zonă mixtă de cercetare care să includă şi media tradiţionale

„Dacă vorbim despre instituţiile care ar putea să facă echipă, mă depăşeşte discuţia. Ele cred că ar putea fi aproximate: Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Ministerul Sănătăţii, pentru că dezinformarea online circulă foarte mult în zona de sănătate. Există o tentaţie de a vorbi despre dezinformarea online mai ales în context politic, electoral, dar cred că manifestarea este mult mai mare, iar domeniul sănătăţii este unul dintre acestea.

Dincolo de instituţii, aş crea o zonă de cercetare, în care să punem inginerii specialişti în computere în dialog cu sociologii, cu comunicatorii, cu jurnaliştii, astfel încât cele două lumi să comunice.

Instituţiile sunt destul de previzibile, este o zonă care are de-a face şi cu educaţia, şi cu educaţia în zona media. Media tradiţionale ar trebui să facă parte din acest demers, deşi nu ştiu dacă ele sunt la originea fenomenului, dar ele sunt sigur prinse în amplificarea lui.”

Restabilirea surselor de încredere în instituţiile tradiţionale

Ce ar trebui să facă breasla jurnalistică pentru a combate efectul decredibilizării?

„În opinia mea, fenomenul de fake news este asociat cu explozia social media şi de aceea media tradiţionale au picat un fel de victime colaterale care încasează şi loviturile. Fake news este legat organic de explozia emerging media.  Dacă fenomenul este legat de social media, trebuie să ne uităm ce lucruri trebuie făcute acolo. Este clar că trebuie restabilit şi prestigiul mass-media tradiţionale şi, în general, cred că trebuie restabilit şi prestigiul instituţiilor tradiţionale ale democraţiilor liberale.

Multe mesaje pe care le-am putea asimila sub denumirea de fake news sau dezinformarea online se cuplează foarte mult cu o retorică de tip antisistem, anti-stablishment. Este cool să fii împotrivă, este cool să dai în instituţiile de autoritate oricare ar fi acelea, inclusiv familie, şcoală, într-un plan mai larg. O ieşire din acest fenomen de confuzie informaţională ar fi restabilirea surselor de încredere în instituţiile tradiţionale, restabilirea încrederii în televiziunile publice, în Radioul Public. Fără restabilirea acestor zone de credibilitate, eu cred că suntem întotdeauna predispuşi la fake news.”

Fact-checkers, cea mai bună modalitate de răspândire a fake news în mainstream

Practic, cum s-ar putea face acest lucru? Unele canale media difuzează ştiri despre dezminţirile informaţiilor false propagate de alte canale, este aceasta o soluţie compensatoare?

„Difuzarea unui ştiri cu dezminţirea unei informaţii false este cea mai bună modalitate de a introduce „fake news” în mainstream. Recent, am citit chiar despre o cercetare făcută pe fact-checkers care arată faptul că aceştia au reprezentat în cazul campaniei din Statele Unite din 2016 cea mai bună modalitate de răspândire a fake news. Era vorba despre ştiri care erau în totalitate cu informaţii false în legătură cu implicarea candidatei Hillary Clinton în trafic de copii, o poveste conspiraţionistă clară. Nu era vorba despre o ştire plauzibilă, ci de ştiri false.

Cercetarea arătă că fact-checkers, exact demersurile de a contrazice sau de a oferi fapte care să contrazică acest lucru, au reprezentat modalitatea cea mai eficientă de răspândire a informaţiei false, aşa încât aici trebuie să fim extrem de precauţi. Este o zonă sensibilă. La prima mână, normal că, dacă a apărut o informaţie falsă, hai să o combatem cu o informaţie adevărată. Dar cercetarea, care vrea să vadă ce este cu natura umană, arată că acest lucru nu este foarte eficient, cu atât mai mult îi dai vizibilitate şi chiar un tip de credibilitate.”

Principiul izolării vs contrazicere: ce este mai vizibil pare mai adevărat

„Principiul izolării ar fi o variantă mai bună. Dacă începem să contrazicem faptele despre care ştim clar că sunt false, cred că le amplificăm.

Mai este şi falptul că noi recurgem la mecanisme cognitiv imperfecte, aceasta este natura umană, facem această diferenţă – ce este mai vizibil este mai adevărat. Pe acest mecanism se bazează şi presa tradiţională. De la apariţia mass-media, contactul nostru cu realitatea este mediat. Ce aduc nou social media, aşa cum am spus, multe dintre aceste mesaje sunt amplificate prin mijloace tehnice, pe bază de algoritmi, pe baze de date, cyborg, cuplat cu inteligenţă artificială, şi atunci este o competiţie inegală între un mesaj pe care eu îl transmit prin mijloace proprii şi un mesaj pe care l-aţi transmis dumneavoastră prin mecanisme de generare automată.”

Programe de media and data literacy

În ce măsură consideraţi că educaţia digitală, alfabetizarea media şi igiena
cibernetică pot contribui la întărirea imunităţii societaţii informaţionale în faţa
diferitelor forme de ameninţare digitală?

„Aţi atins un punct la care mă gândesc şi eu foarte mult. Se vorbeşte că, pentru a ne apăra de fake news, trebuie să avem programe de media literacy. Dacă rămânem doar la zona aceasta de alfabetizare media, cred că acoperim iarăşi doar a doua parte a secvenţei de dezinformare şi cred că alfabetizarea şi igienizarea trebuie să vină şi din zona cibernetică, aşa cum aţi spus, şi mai ales din zona de cunoaştere a felului în care se colectează şi se agregă datele. Ceea ce se numesc acum programe de media literacy ar trebui să se extindă la programe de media and data literacy.

În zona de alfabetizare media putem spune că s-au mai făcut paşi inclusiv în România, dar mediatizarea în ceea ce priveşte datele care stau în spatele mesajelor care circulă în mediul online cred că nivelul nostru de cunoaştere şi de conştientizare este spre zero. Şi aici mă am chiar pe mine în vedere.

Îmi imaginam, spre exemplu, dacă ar fi să propun un program de alfabetizare media pentru liceeni, lucru pe care mi-l propun să îl fac relativ curând, ce ai putea să le spui acestora. Dacă intrăm direct pe media literacy, noi practic nu avem ce să le spunem pentru că ei vor rămâne tot în bulele lor de informaţii, în feed lor creat de prieteni, de look-alike friends, şi atunci ce poţi să le spui? În acel newsfeed, în acel balon de săpun informaţional nu ai ce instrumente de media literacy să le pui pentru că ei se uită doar în acel balon de săpun informaţional. Pentru a le atrage puţin atenţia, este important să le vorbim oamenilor mai tineri sau mai puţin tineri, despre felul în care se ajunge la constituirea acelui news feed, despre faptul că în spatele constituirii acestui news feed se află o mulţime de baze de date despre obiceiurile lor: ce adidaşi îşi comandă, de la ce magazine online comandă, la ce magazine din mall merg, la ce filme merg, dacă merg cu Uber-ul, să înţeleagă că în spatele fiecărui click pe care îl facem noi transmitem informaţii despre cine suntem, ce preferinţe avem, ce preferinţe au prietenii noştri.

În acest context, programele de media literacy ar trebui să înceapă cu această alfabetizare despre datele care sunt culese despre noi. În felul acesta, cred că poţi deveni puţin mai prudent.

Dacă mergem doar pe alfabetizare media, vorbim despre lucruri care sunt deja constituite, despre enclavele digitale în care suntem deja parte. Şi atunci, pot îi spun unui liceean că pentru a se proteja ar trebui să se împrietenească cu un duşman, cu cineva cu care nu este de acord? Ar fi o copilărie din partea mea. Câteva informaţii sobre, reci, legate de felul în care se ajunge la constituirea enclavelor digitale în care acţionăm ar putea constitui un punct de pornire.”

Programe de voluntariat pentru a evita latura birocratică a educaţiei

Cine şi ce ar trebui să facă mai concret pentru educaţia media şi educaţia digitală a tinerilor şi ce informaţii de bază ar trebui să afle şi ce alte obiceiuri de consum ar trebui educate?

„Sectorul de educaţie, mai ales pentru clasele I – XII, ţine clar de Ministerul Educaţiei. Dar eu nu aş începe direct cu Ministerul Educaţiei, pentru că, dacă intrăm din start pe o latură birocratică, s-ar putea să nu avem succes. Pot fi începute multe demersuri de tip pilotare, voluntariat, şi aici mediul academic cred că are un cuvânt bun de spus. Sunt în discuţii destul de avansate să demarez câteva programe pilot de discuţii cu liceeni în ceea ce priveşte securitatea cibernetică, securitatea online şi acest media & data literacy.

În ceea ce priveşte securitatea online, am şi o preocupare personală, am foarte mulţi copii în jur, care sunt inocenţi şi care deja de la vârsta de 10 – 12 ani sunt expuşi în totalitate online-ului. Expuşi nu în sensul grav de securitate online, că le află cineva identitatea şi îi urmăreşte în parc, asta ar trebui să fie preocuparea cea mai serioasă a părintelui. Dar se expun foarte repede în ceea ce priveşte preferinţele lor, jocurile pe care le accesează şi apoi evident că nu îi mai putem desprinde de telefoanele respective. Alfabetizarea în ceea ce priveşte datele mă interezează foarte mult. Pe tineri trebui să îi facem conştienţi că ei se expun, conştienţi de faptul că, dincolo de Facebook şi de social media, există surse de informare care trebuie accesate – radioul, televiziunile, discuţiile interpersonale.”

Diversificarea canalelor de informare: online, media tradiţionale şi discuţii interpersonale

Ce criterii de selecţie a surselor de informare le-aţi recomanda tinerilor?

„Aş spune ca sursele de informare să fie variante din punctul de vedere al mijlocului de transmitere. Dacă le vom cere să îşi lărgească meniul digital de informare, vom ajunge la acelaşi lucru. Trebuie să le deschidem apetenţa pentru lărgirea meniului de informare, inclusiv din punctul de vedere al modului de transmitere, să combine online-ul cu mass-media tradiţionale şi, dacă se va putea, inclusiv cu discuţiile interpersonale.”

Igiena emoţională – practica unui scepticism emoţional

La final, revenind în tabăra comunicatorilor, ce recomandări le puteţi oferi profesioniştilor media pentru a nu pica în capcana fake news de a propaga o informaţie falsă?

„Dacă sunt profesionişti, ar trebui să ştie cum să se apere împotriva ştirilor false. Lucrurile sunt mai subtile şi mai de lungă durată. Cum spune un bun coleg, Radu Magdin, eu cred că trebuie să ne calmăm cu toţii un pic. De ceva vreme în România, deşi este un trend global, reacţionăm foarte mult la emoţii, sau numai la emoţii. Ceea ce este firesc, dar generalizăm foarte mult de la un caz emoţional şi după care spunem că este valabil pentru milioane de oameni.

La un moment dat, cazurile oricât de emoţionale ar fi să fie tratate drept cazuri. Aţi folosit termenul de igienă cibernetică şi în acest caz eu aş folosi termenul de igienă emoţională.”

Dietă în consumul de ştiri

„Citisem articolul unei cercetătoare de la Harvard în care spune că ar trebui să practicăm cu toţii un tip de scepticism emoţional. Dacă ceva ne stârneşte mult prea repede o reacţie viscerală, atunci ar trebui să ne punem în gardă că poate avem de-a face cu ceva care este contrafăcut, care este plauzibil şi care nu este în totalitate onest.

Autoarea făcea o comparaţie cu eliminarea senzaţiei de foame. După ce mănânci, trebuie să stai 20 de minute, pentru că senzaţia de saţietate se instalează doar la 20 de minute după ce ai mâncat. Dacă îţi formezi acest obicei, nu mai eşti tentat să comanzi şi un alt fel de mâncare.

Şi în ce priveşte consumul de ştiri, ar trebui să practicăm acest tip de dietă şi de fiecare dată când citim o ştire să ne luăm o perioadă de timp – 20 – 30 de minute, să vedem dacă reacţia viscerală s-a dus, înainte de a ne repezi să dăm un like, să facem un comentariu. Să ne luăm o rezervă de timp înainte de a da share la o postare, să nu vedem dacă nu cumva el mizează chiar pe această reacţie a noastră viscerală, care are foarte puţin de a face cu raţiunea.

Cred că mai ales la jurnaliştii profesionişti poate fi aplicată această reţetă de a practica scepticismul emoţional. De multe ori, lucrurile care ne stârnesc emoţiile sunt lucruri pe care, după aceea, le putem regreta. Noi suntem tentaţi de a reacţiona, de a spune, de a avea o opinie.”

Calm, raţiune, căutarea opoziţiei, recunoaşterea limitărilor

„Foarte puţini oameni spun „NU ŞTIU, mă depăşeşte această situaţie, sunt interesat, dar în acest moment nu ştiu”. S-a creat o retorică <<dacă recunoşti că nu ştii, pari incompetent>>, ceea ce este un raţionament greşit. Foarte puţini dintre noi pot acoperi întreg domeniul de care se ocupă, ce să mai spunem şi de alte domenii.

Sunt şi câteva lucruri soft, care ţin de educaţie de ansamblu, de a fi puţin mai calm, de a fi mai raţional, de a nu reacţiona la emoţii, de a căuta puncte de vedere care să îţi contrazică perspectiva, iar aceste lucruri ţin de educaţie, nu de educaţie media sau educaţie cibernetică.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s